Resurse umane

Succesul grădiniţei depinde de competenţe şi calitatea resurselor umane. Resursele umane reprezintă un capitol strategic, cea mai costisitoare şi mai sigură investiție, investind în personal garantează supraviețuirea şi dezvoltarea grădiniței.

Orice aspect al activităţii este determinat de competenţa, motivaţia şi eficienţa personalului

Personalul deţine rolul primordial, este acela care ia decizii referitoare la aspectele material, financiare, tehnologice pentru bunul necesar a instituţiei, el reprezintă factorul critic în efortul de creştere a productivităţii şi performanţei muncii.

Condițiile de funcționare a instituției preșcolare au un rol important în organizarea și desfășurarea procesului educațional.

Managementul resurselor umane – presupune un ansamblu de activităţi orientate spre asigurarea, dezvoltarea şi formarea, motivarea și menţinerea resurselor umane în cadrul instituției, în vederea realizării cu eficiență maximă a obiectivelor acesteia și satisfacerea nevoilor angajaţilor.