Cultivarea sensibilității muzicale și a expresivității emoționale la copilul preșcolar

Astăzi, în cadrul instituției noastre, s-a desfășurat ora metodică cu tema „Cultivarea sensibilității muzicale și a expresivității emoționale la copilul preșcolar prin activități integrate”, activitate realizată în conformitate cu Obiectivul nr. 3 al Planului instituțional pentru anul de studii 2025–2026.

Activitatea a fost organizată și coordonată de către formatorii: directorul instituției, doamna  Gîscă  Oxana, doamna  Dragan  Aurelia, metodist, și doamna  Russu  Avramia, conducător muzical.

Seminarul a fost unul deosebit de interesant și interactiv, oferind cadrelor didactice oportunitatea de a descoperi metode variate de stimulare a sensibilității muzicale la copii. În cadrul activității, au fost prezentate diverse instrumente muzicale, dar și modalități creative de utilizare a obiectelor din mediul cotidian (precum oalele), transformate în instrumente de exprimare artistică.

Participanții au avut ocazia să se implice activ, să experimenteze și să exploreze importanța muzicii în dezvoltarea emoțională a copilului preșcolar. Atmosfera a fost una plină de entuziasm, iar educatorii s-au arătat motivați și cointeresați în aplicarea celor învățate în activitatea didactică.

Astfel de activități contribuie semnificativ la dezvoltarea profesională continuă a cadrelor didactice și la îmbunătățirea calității procesului educațional din instituția noastră.