Către consiliul pedagogic numărul 3 cu Tema: Dezvoltarea socio –emoțională a copiilor de vârstă timpurie s-au realizat activități publice, la care cadrele didactice au dat dovadă de profesionalism și o mare dăruire de sine în educarea tinerei generații.
Cadrele didactice, debutante, au avut ocazia să facă un schimb de experiență și să învețe lucruri noi și interesante. Aceste activități au finalizat și cu un consiliu pedagogic la fel de relevant.
Scenariile didactice a activităților au cuprins fiecare verigă: întâlnirea de dimineață, activitățile frontale, pe grupuri mici, jocurile, tranzițiile și evaluarea zilei.
Etapa evocarea/captarea atenției s-a petrecut prin momentul de surpriză fiind una dintre cele mai importante sarcini pentru educatorca să implice copilul atât la nivel de acțiune, cât și la nivel de gândire.
Anunțarea temei și a obiectivelor s-a realizat prin citirea mesajul și descoperirea temei:
Organizarea învățării s-a produs prin multiple metode, tehnici atât clasice cât și interactive de grup. De exemplu: explozia stelară, graficul T, pălăriile gânditoare, cubul, piramida și diamantul, reportajul etc.
Organizarea învățării s-a realizat și prin intermediul jocurilor didactice ,,Ghici dispoziția mea,, , ,, Semaforul dispozițiilor ,, , ,,Cuvinte vii,, , ,,Ceasul emoțiilor,, , ,, Cutia cu emoții,, etc. varietatea jocurilor a depins de fantezia educatorului și obiectivul propus.
Tranziție/ Reflecție.
La această etapă a proiectului copii au fost organizați în centre de activitate ca ,,laboratoare de lucru,, , acestea oferă copiilor posibilitatea să acționeze activ cu materiale semnificative din lumea lor, să experimenteze, să exploreze, descoperind sensul lucrurilor și al interacțiunii dintre ele, și nu luându-le ,, de-a gata,, de la adult. Astfel, copiii preiau inițiativa în construirea propriilor cunoștințe.
Extinderea/evaluarea a fost etapa care propune documentarea suplimentară a copilului la subiectul discutat în cadrul activităților de grupă. De asemenea, se dau și lucrări ce urmează a fi realizate cu ajutorul părinților, inclusiv căutarea unor informații, imagini, surse bibliografice etc.
















