La data de 24.01.2018 în cadrul IET nr.227 s-a petrecut ora metodică cu Tema: Dezvoltarea expresivității emoționale la copii, la care toate cadrele didactice au dat dovadă de cunoștințe, implicare, profesionalism.
Obiective: Să organizeze eficient activitățile;
Să aplice corect metodele de lucru, valorificând potențialul fiecărui copil.
Cercetările din domeniul psihologiei dezvoltării au dovedit faptul că nu este suficient să dezvoltăm abilităţile intelectuale ale copiilor. Studii care au urmărit copii începând cu primii ani de viaţă şi până la vârsta adultă au indicat faptul că abilităţile copiilor de a-şi conştientiza trăirile emoţionale, de a le gestiona în mod adecvat sau de a-şi face prieteni, sunt cel puţin la fel de importante ca şi abilităţile intelectuale (inclusiv pentru reuşita la şcoală).
Ce învăţa copiii? În cadrul interacţiunilor zilnice, copiii îşi dezvoltă şi optimizează abilităţile socio-emoţionale. Ei învaţă:
- Abilităţi necesare pentru a lega prietenii (de ex. cum să se alăture altor copii care se joacă, cum să ceară şi să împartă jucăriile, cum să ofere ajutor altora, cum să îşi ceară scuze etc.);
- Să îşi înţeleagă emoţiile – să identifice şi numească emoţiile proprii şi ale celorlalţi, să le lege de contextele în care apar în mod tipic (de exemplu bucuria la primirea unui cadou, supărare atunci când ne doare ceva etc);
- Să îşi gestioneze furia (învăţând să şi-o conştientizeze şi să folosească metode simple pentru a şi-o controla);
- Să îşi rezolve problemele apărute în interacţiunea cu ceilalţi (să îşi definească problema, să caute şi să aleagă soluţii adecvate).
- Surprinzător, abilităţile socio-emoţionale sunt un predictor mai bun al reuşitei la şcoală decât abilităţile intelectuale. De exemplu, copiilor le este mai dificil să înveţe să citească dacă se confruntă cu probleme care îi distrag de la activităţile clasei – dacă nu ştiu să ceară ajutor, nu sunt capabili să urmeze instrucţiuni, dacă nu reuşesc să se înţeleagă bine cu cei din jur, sau să îşi exprime adecvat şi să îşi gestioneze emoţiile negative.
- Preşcolarii pot înţelege emoţiile exprimate de copiii de aceeaşi vârstă cu ei în timpul unui contact social, ceea ce îi ajută în rezolvarea conflictelor. Apoi, preşcolarii sunt capabili de implicare empatică în emoţiile celorlalţi şi îşi pot reda propriile emoţii în diferite situaţii sociale pentru a minimaliza efectele nesănătoase ale emoţiilor negative şi pentru a împărtăşi emoţiile pozitive cu ceilalţi.
- Intre 2 şi 4 ani, copiii încep să vorbească despre propriile emoţii. La această vârstă identifică şi diferenţiază expresiile faciale ale emoţiilor de bază ( furie, tristeţe, frică şi bucurie). Copiii, la această vârstă manifestă accese violente de furie şi teamă de separare.
- Modul în care educatoarele reacţionează la exprimarea emoţională a copiilor lor determină exprimarea sau inhibarea emoţiilor viitoare ale acestora. Expresivitatea emoţională a educatoarelor devine un model pentru copiii preşcolari, în ceea ce priveşte exprimarea emoţională.
- Exemplu: Dacă educatoarea exprimă în mod frecvent emoţii negative, copiii vor exprima şi ei aceste emoţii, datorită expunerii repetate la acestea.
- Modul în care adulţii discută problemele legate de emoţii poate transmite sprijinul şi acceptarea lor şi poate contribui la conştientizarea de către copil a diferitelor stări emoţionale pe care le experimentează.
- Exemplu: Cadrele didactice care sunt adeptele ideii că emoţiile, în special cele negative, nu trebuie discutate deschis pot induce copiilor ideea că emoţiile nu trebuie exprimate, ceea ce afectează capacitatea de reglare emoţională a acestora.
- În faza în care copiii învaţă despre emoţii şi încă nu ştiu denumirea acestora am folosit reflectarea sentimentelor. În acest sens, decât să înteb copilul cum se simte, răspunsul evident al acestuia fiind “nu ştiu” am încercat să identific emoţia copilului şi apoi să o “traduc” acestuia sub formă de întrebare sau afirmaţie. Ex: copilul spune: „Nu pot să mă dezbrac”, traducerea: „Cred că eşti agitat” sau „Eşti supărat?”.
- Am observat de-a lungul timpului că preşcolarii sunt mai precişi în denumirea emoţiilor cu ajutorul etichetelor verbale decât cu ajutorul expresiilor faciale, în mod special pentru frică şi dezgust. Fără o etichetă verbală a emoţiilor, copiii pot să nu realizeze că acel comportament provoacă o emoţie. Uneori însă, cuvintele ce denumesc emoţii pun probleme copiilor, deoarece ele se referă în parte la stări emoţionale interne, neobservabile. Cadrele didactice trebuie să încurajeze în permanenţă copiii să utilizeze cuvinte şi expresii ce denumesc stări emoţionale. Când un copil trăieşte o emoţie puternică trebuie întrebat cum se simte (Cum te simţi când colegul te jigneşte?, Eşti bucuroasă când te joci cu păpuşile?). Copiii vor învăta astfel că este normal să experimenteze diverse emoţii şi să vorbească despre ele.
- Abilitatea de a înţelege şi descrie emoţiile celorlalţi este necesară pentru manifestarea empatiei. Când empatia este exprimată la un nivel moderat, ea conduce la simpatie.
- Discutând cu copiii despre emoţiile celorlalte persoane în anumite situaţii sau a personajelor din poveşti, li se oferă oportunitatea de a conştientiza consecinţele comportamentale ale acestora în plan social (Cum că s-a simţit Capra când a aflat că Lupul i-a mâncat iezişorii?; Dar Scufiţa Roşie când a venit Vânătorul să o salveze?). Pentru a întări comportamentele respective ale copiilor este important să-i recompensăm verbal când le observăm, astfel copiii vor învăţa cărui tip de mesaje emoţionale prezente în mediu să fie atenţi.
- Dacă copiii experimentează emoţii negative puternice şi nu îşi pot regla/adapta emoţiile sau modul de exprimare a lor, aceştia se vor comporta într-un mod neadecvat prin exteriorizarea emoţiilor negative. Mai mult, copiii care sunt capricioşi sau au înclinaţii spre emoţii negative, precum furia, sunt mai puţin legaţi de cei cu aceleasi trăiri, decât copiii care nu au această caracteristică.
- În cele ce urmează vă supunem atenţiei câteva exemple de jocuri desfăşurate la grupa mică (copii cu vârste cuprinse între trei şi patru ani), prin care copiii au fost antrenaţi în descoperirea şi exersarea diferitelor tipuri de emoţii.
- “La spălătoria de maşini”:
- Copiii sunt invitaţi să aleagă cartonaşe cu feţe umane reprezentând diferite stări afective: bucurie-veselie, tristeţe-supărare. Feţele vesele se aşează pe două şiruri. Printre cele două coloane vor trece copiii care şi-au ales feţe triste. Acestora din urmă li se vor adresa din partea colegilor veseli cuvinte de laudă pentru a li se evidenţia calităţile, îmbrăţişări, strângeri de mână, toate acestea cu scopul de a li se schimba starea. Prin urmare fiecare copil care intră “murdar” la spălătorie, după un proces de “spălare” iese “curat”.
- „Călătoria cu surprize”
- Acest joc senzorial este foarte amuzant şi plăcut pentru copii. Pot fi folosite teme diverse: o călătorie în junglă în care vă întâlniţi cu tot felul de animale, o călătorie subacvatică, schimbările vremii, realizarea unei prăjituri.
Spatele copilului va deveni locul unde se petrec toate aceste “călatorii”. De exemplu, pe spatele lui pot trece elefanţi, şerpi, broscuţe, iepuraşi, antilope si tigrii fioroşi. Sau poate simţi apa şi valurile cum îl ating, peştişori şi steluţe de mare. La fel, poate să picure, apoi să plouă torenţial, cu fulgere si tunete, pentru ca la final să apară soarele şi curcubeul.
După aceea, îi puteţi propune copilului să vă facă el masaj folosind una dintre teme sau chiar să inventeze o călătorie nouă dacă doreşte.
In acest mod, copilul învaţă să îşi dozeze energia şi felul în care atinge, poate diferenţia tipurile de atingeri, întelege când apasă prea tare şi îi poate provoca durere celuilalt, îşi dezvoltă imaginaţia. - Fiecare copil este diferit şi nu poate fi comparat „decât cu sine însuşi”. Şi totuşi, câteva lucruri esenţiale îi fac să fie asemenea: toţi au nevoie de dragoste, de securitate, de îngrijire şi de exerciţiu. Toţi simt nevoia de recunoaştere şi acceptare. Toţi caută un sprijin în adult şi chiar au nevoie de un anumit control din partea acestuia pe măsură ce îşi dezvoltă încrederea în sine şi dobândesc propria experienţă. „Nici o profesiune nu cere posesorului ei atâta competenţă, dăruire şi umanism ca cea de educator, pentru că în nici una nu se lucrează cu un material mai preţios, mai complicat şi mai sensibil decât omul în devenire…”
