Unde locuiesc animalele?

La data de 04.08.2026, în grupa nr. 8, cadrul didactic Izbaș Elena, grad didactic II, a desfășurat împreună cu copiii activitatea didactică „Unde locuiesc animalele?”.

În cadrul acestei activități interactive, preșcolarii au avut sarcina de a identifica și de a plasa fiecare animal în habitatul său corespunzător: ocean, zona polară, pădure, fermă, junglă sau savană. Prin intermediul jocului, copiii și-au consolidat cunoștințele despre lumea animalelor, au învățat să le clasifice în funcție de mediul în care trăiesc și și-au dezvoltat atenția, gândirea logică și spiritul de observație.

Preșcolarii s-au implicat cu mult interes și entuziasm pe parcursul întregii activități, demonstrând că au însușit cu succes informațiile prezentate și că pot recunoaște cu ușurință habitatele specifice diferitelor animale.