La data de 06.05.2026, în grupa nr. 2, s-a desfășurat o activitate deschisă cu tema „Tobi, toba fermecată”, coordonată de către doamna educator Ceban Rodica. Activitatea a avut drept scop familiarizarea copiilor cu instrumentul muzical – toba, precum și dezvoltarea simțului ritmic și a creativității.
Pe parcursul activității, copiii au făcut cunoștință cu toba, au aflat din ce materiale este confecționată și au explorat diferențele dintre sunetele puternice și cele mai line, prin exerciții de ritm. Aceștia au avut ocazia să experimenteze direct, bătând la tobă și descoperind modul în care ritmul influențează muzica.
De asemenea, copiii au participat la o activitate practică, în cadrul căreia au realizat, pe o foaie de vatman, structura unei tobe, identificând componentele acesteia. Activitatea a fost completată de audierea unei povești tematice despre tobă, menită să stimuleze imaginația și interesul pentru muzică.
În partea aplicativă, organizată pe centre de activitate, fiecare măsuță a avut o tematică specifică. Copiii au confecționat tobe manuale, au modelat și decorat folosind plastilină, au lipit elemente decorative și au realizat lucrări creative inspirate din tema propusă.
La finalul activității, a fost organizată o etapă de totalizare, în cadrul căreia cadrele didactice prezente au participat la discuții și au realizat o analiză comună a activității desfășurate, exprimându-și impresiile și aprecierile.
Activitatea s-a desfășurat într-un mod interactiv și captivant, contribuind la dezvoltarea abilităților artistice, a coordonării și a spiritului de echipă în rândul copiilor.


























































