Vestirea Învierii Domnului prin colinde de suflet

În pragul uneia dintre cele mai luminoase sărbători creștine, Învierea Domnului, în instituția noastră a fost organizată o activitate de suflet, în cadrul căreia cadrele didactice, alături de copii, au vestit bucuria acestei sărbători prin colinde pascale.

Cu emoție și entuziasm, micuții, ghidați de educatori, au interpretat cântece specifice acestei perioade, aducând în sufletele tuturor lumină, speranță și credință. Activitatea a oferit copiilor oportunitatea de a cunoaște și de a valorifica tradițiile creștine, dezvoltându-le totodată sensibilitatea artistică și spiritul de comunitate.

Prin astfel de momente, ne propunem să cultivăm în rândul copiilor dragostea pentru valorile autentice, pentru tradiții și pentru frumos, contribuind la formarea unor personalități armonioase.

Hristos a Înviat!